Oferta si productia turistica

Oferta turistica, in calitate de categorie corelativa a pietei turistice, constituie, in multe situatii, mobilul determinant al efectuarii actului turistic.

Distinctia ce trebuie evidentiata intre oferta si productia turistica porneste de la definirea celor doi termeni. Astfel, oferta turistica este reprezentata de cadrul si potentialul natural si antropic, de echipamentul de „productie” a serviciilor turistice, de ansamblul bunurilor materiale si serviciilor destinate consumului turistic, de forta de munca specializata in activitatile specifice, infrastructura turistica si de conditiile de comercializare (pret, facilitati, etc.).

Productia turistica este data de ansamblul de servicii ce mobilizeaza forta de munca, echipamentul turistic si bunurile materiale si care se materializeaza intr-un consum efectiv.

Deci, oferta presupune nu numai productia turistica, ci si existenta factorilor naturali adecvati.

Relatia oferta turistica – productie turistica este marcata de o serie de particularitati, care o diferentiaza de aceeasi relatie existenta pe piata bunurilor materiale:

– productia turistica poate fi cel mult egala cu oferta, in timp ce, pe piata bunurilor materiale, oferta este cel mult egala cu productia;

– oferta turistica exista si independent de productie, pe cand productia turistica nu se poate realiza in afara ofertei; in schimb, oferta bunurilor materiale nu se poate detasa de existenta unei productii;

– structura ofertei turistice nu coincide intodeauna cu structura productiei turistice, in timp ce structura ofertei de bunuri reflecta structura productiei respective;

– oferta turistica e ferma – exista atat timp cat exista si elementele ce o compun, pe cand productia turistica este efemera, ea exista atat timp cat se manifesta consumul si inceteaza.

Caracteristicile ofertei

Asa cum rezulta si din definitiile prezentate, oferta turistica are un caracter complex si eterogen, fiind alcatuita din mai multe componente, ce se pot structura astfel:

a) potentialul turistic, ca element de atractie a cererii turistice, format din totalitatea resurselor naturale si antropice ale unei zone;
b) echipamentul turistic, alcatuit din ansamblul activelor fixe si circulante ce concura la satisfacerea nevoilor turistilor;
c) serviciile prestate turistilor si bunurile oferite acestora spre consum, bunuri cu destinatie turistica exclusiva;
d) forta de munca, cea care transforma din potentiale, in efective, celelalte elemente sus-mentionate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *