„Da-mi un servetel, te rog! Multumesc! Stai asa-nu este de la Kleenex, nu-i asa?” Acesta este genul de discutie pe care este posibil s-o fi auzit in Japonia in jurul anilor 1980. In timpul acelui deceniu, Kleenex a lansat o campanie publicitara impresionanta. Principalele personaje din reclama erau o femeie in alb si un baietel, imbracat ca un mic capcaun. Muzica pentru reclama era „It’s a Fine Day” de la Jane and Barton.
Oricum, nimic nu era atat de bine de fapt. Poate pentru ca piesa era intr-o limba straina, zvonurile au incpeut sa circule despre faptul ca bucata muzicala era un vechi cantec din folclorul german cu versurile: „Die, die, everyone is cursed and will be killed”. Probabil ca nu la asta se asteptau cei de la brandul Kleenex in acea vreme.
Drept rezultat, multi vizualizatori au spus ca reclama este deranjanta si cateva plangeri au si fost facute, chiar, in acele vremuri. Reclama a fost in cele din urma scoasa de pe posturile publice de tv si de pe Internet, insa inainte sa se intample acest lucru, legendele au aparut repede si cu mare usurinta printre lumea panicata.
Actrita din reclama -Keiko Matsuzaka-a ajuns in cele din urma sa innebuneasca sau a ajuns sa fie insarcinata cu insasi copilul diavolului, in functie de cum si de la cine auzeai zvonurile. Micul copil care juca rolul capcaunului hibrid jumatate om-jumatate dovleac a murit in mod misterios.
Fiecare membru al echipajului care a lucrat la acea reclama a murit de asemenea, ca si personajele principale. Cu toate aceste distrugeri si cu moartea in apropiee si la tot pasul, vei avea nevoie cu siguranta de un servetel sau doua cu care sa-ti stergi lacrimile care continua sa curga in nestire.
Fie ca sunt doar zvonuri, legende sau povesti inventate, aceste relatari japoneze urbane nu pot fi egalate de nimic altceva din intreaga lume.