Categorii
Videochat

Citește aici oferta de muncă și avantajele de care poți beneficia la Prime Studios

Cheltuielile tot mai costisitoare și facturile tot mai umflate îi fac pe mulți să se orienteze către joburile cu un program flexibil de pe urma cărora pot câștiga sume mai mari de bani. Banii în ziua de azi sunt importanți. Cam ca aerul pe care îl respirăm. Poate că nu este una din cele mai reușite comparații, însă odată cu trecerea timpului oamenii au început să pună preț pe aceștia din ce în ce mai mult.

Banii sunt vitali de aceea mulți aleg să muncească și ore suplimentare pentru a-și rotunji veniturile. Unele colaborări însă aduc venituri mari chiar și fără ore suplimentare celor care sunt interesați. Ca de exemplu Prime Studios. Domeniul videochatului a căpătat proporții în ultimii ani, iar doamnele și domnișoarele sunt tot mai interesate de acesta. Iată care sunt avantajele de care poți beneficia dacă optezi pentru o colaborare cu Prime Studios.

Salariul minim este, de fapt, mare

Salariul minim ajunge la 5000 de lei lunar. Pe lângă această sumă se adaugă bonusuri pe care le poți lua dacă ești un model activ și te dedici cu totul. Poate ți-ai dorit de mult să ai posibilitatea unei vacanțe într-un loc exotic, dar din cauza banilor această dorință a rămas neîndeplinită. Ei bine, colaborând cu Prime Studios vei putea să mergi într-o destinație de vis unde te vei putea relaxa și să stai la soare cât dorești. Dacă ești un model activ, Prime Studios ți-o face cadou.

Bonus de bun venit! Ai mai auzit de un job care să îți ofere o sumă de bani fix de început? La Prime Studios ai parte de această sumă cadou ca să începi așa cum se cuvine această colaborare. Îți vei putea cumpăra un parfum scump sau un accesoriu pe care ți l-ai dorit de mult.

De asemenea, dacă recomanzi o prietenă și aceasta se angajează la Prime Studios, primești bonusul de recomandare. Cu cât mai multe cunoștințe recomandate, cu atât vei prinde acele bonusuri care se vor adăuga veniturilor tale. Prime Studios te ajută să ai parte de câștiguri generoase și să te dezvolți pe plan financiar așa cum îți dorești.

Experiența nu este necesară, poți învăța pe parcurs

Dacă nu ești decisă privind această ofertă de muncă, citește în continuare și află mai multe detalii care te-ar putea ajute să iei o decizie favorabilă. Experiența în domeniu nu este necesară dacă te macină gândul că nu vei ști ce să faci odată angajată. La Prime Studios vei avea parte de training și sfaturi de specialitate care te vor ghida spre reușită.

Limba engleză. Da, ca să fii model de videochat trebuie să cunoști chestiunile elementare ce țin de limba engleză, dar poți învăța. La Prime Studios ai posibilitatea să înveți elementele de bază, ca mai apoi să ajungi să vorbești cursiv. Vei comunica cu membrii doar prin prisma acestei limbi.

În pagina oficială prime-studios.ro găsești mai multe informații despre videochat și despre ofertele prezentate de ei. Ia o decizie care să te mulțumească și să-ți ofere șansa de a fi satisfăcută pe plan financiar și personal.

Contact:

0725 165 944

Piața Victoriei (Metrou Victoriei)

Categorii
Curiozitati Stil de viata Timp liber Videochat

Cu Black Studio am avut o calatorie in jurul lumii

De cand am inceput sa colaborez cu Black Studio am avut unele din cele mai inedite experiente din viata mea, ceea ce m-a facut sa imi dau seama ca pot calatori oriunde imi doresc cu ajutorul admiratorilor mei. Am fost si in Franta, si in Olanda, ba chiar in Anglia si America.

Nici nu pot spune cum se vede lumea din spatele micului ecran al calculatorului. Cu partenerii mei de conversatie am calatorit fata limite. Desi este o metafora, imi place sa spun ca am explorat lumea. Acum, virtual am facut turul acestor orase, insa mai ramane sa imi pun in picioare visul.

Pe www.black-studio.ro am gasit anuntul care mi-a schimbat radical viata financiara si cea emotionala. Este vorba despre un job la cel mai modern videochat din Bucuresti, care an de an infrumuseteaza vieti. Black Studio ofera pentru fiecare colaboratoare un salariu garantat, un comision de pana la 70% din castiguri, precum si un bonus de angajare de 500 de dolari. Pentru inceput este o activitate extrem de banoasa, facand lucruri care aduc fericire pentru multi oameni.

Va spun ca nu am stat pe ganduri si am aplicat. Acum ma bucur de un program lejer si de cele mai multe avantaje. Zi de zi am parte de o calatorie in prezenta partenerilor de conversatii, care ma poarta pe taramuri mirifice si imi ofera cele mai placute imagini cu locatii unice.

O recomandare pentru fiecare femeie

Black Studio este un adevarat loc de munca. Este placerea cu care se nasc mii de femei si este fericirea care vine sub cele mai multe forme. Desi, romanticii ar spune ca banii nu conteaza, eu tot sunt de parere ca dragostea trece prin stomac. Si daca nu ai bani sa te intretii pe tine, atunci nici dragostea nu investeste in tine.

Se pare ca am realism. Asta nu ma dezavantajeaza in locul in care lucrez. Black Studio este adorat de multe modele de videochat, care sunt colege cu mine. Este o recomandare sincera, calda si placuta pentru fiecare dintre noi, cele care lucram aici. Am garantia locului de munca cum o au si celelalte modele, pentru ca se lucreaza perfect legal. Am si beneficii, sunt in confidentialitate, vizitez spiritual orice tara imi doresc. De asemenea, pot scrie o intreaga carte de aventuri placute despre acest job. Este un fel de loc in care mananci ce doresti, te rogi pentru ceva mai bun si iubesti constant ceea ce faci. Cartea mea, povestea mea se afla in Black Studio.

 

Categorii
Sfaturi Stil de viata Timp liber Trucuri Videochat

Caractere unice la Lucky Studio Web

lucky studioO femeie este mereu o fire plapanda, insa atunci cand viata o pune la incercare se inarmeaza si pleaca in cucerirea de noi teriorii. Fie ca aici vorbim despre viata personala, ca vorbim despre un loc de munca sau despre posibilitatea de a-si imbunatati aspectul, ea este intotdeauna hotarata.

In general, oamenii de acest tip au si unele aspecte negative, insa acestea le creeaza o putere speciala. Unele din aceste femei si-au gasit destinatia, ca si modele de videochat pentru Lucky Studio Web. Ce au gasit aici?

Lucky Studio Web confera incredere si respect

Da, cu acest punct se poate mandri acest loc de munca. Este o situatie reala, este o situatie care spune multe despre cum poate deveni o meserie de viitor un job in videochat. Nevoia de a comunica cu cineva, nevoia de a simti aprecierea cuiva nu a fost nicicand mai placuta decat odata cu inventarea videochatului si in Romania. Impreuna cu mediul virtual si cu site-ul www.luckystudio-web.ro   ni se ofera posibilitatea sa petrecem un timp de calitate in fata camerelor web impreuna cu cele mai placute fiinte.Lucky Studio

Unele caractere cu care comunicam in mediul online sunt unice, sunt curajoase, iar altele sunt emotive si asertive. Dar, cu toate acestea, nu se tem de dificultati si se uita la ele ca si la un film se scurt metraj plictisitor. A verifica o lista cu trasaturi unice ale acestor modele de videochat este un pas care a fost deja bifat de cei de dinaintea noastra.

Noi, mai putin cunoscatori suntem de parere ca la o scurta analiza vom gasi o multime de fapte surprinzatoare. Nu este de mirare ca unele caractere sunt considerate spirite aventuroase. Femeile de la videochat se confrunta in fiecare zi cu o viata plina de un adevarat entuziasm. Ele cred ca viata este ceva uimitor, ceva de necrezut sau ceva frumos.

lucky studioMulte dintre modelele de videochat se bucura de viata lor si de beneficiile pe care le au, tocmai pentru ca le aduce speranta si fericire. Le place sa fie caractere diferite si sa calatoreasca in strainatate. Femeile care au puterea de a incerca un loc in videochat sunt femei pline de amuzament si sunt cele mai interesante persoane cu care cineva doreste sa isi petreaca timpul liber. Pentru acestea, viata nu este o rutina si intotdeauna incearca sa isi imbunatateasca fiecare zi cu evenimente pline de culoare si cu oameni de treaba. Asta este ceea ce poti gasi cu adevarat in mediul online de videochat prezentat de Lucky Studio Web Romania.

 

Categorii
Curiozitati Servicii Stil de viata Videochat

Alege sa ai de toate

lucky studio Situatia financiara sau mediul de lucru din Romania nu avantajeaza pe multi dintre noi si ajungem in cele din urma sa lucram intr-un domeniu, pe care de multe ori l-am refuzat si pe care nu l-am luat niciodata in considerare sau ne-am gandit la el dar in pasi mici. Banii sunt cei care ne ajuta sa supravietuim si sa ne indeplinim cele mai multe dintre nevoile vietii umane.

Banii sunt cei care ne fac sa nu umblam desculti, sunt cei care ne cumpara hrana si tot ei sunt cei care ne intretin sanatatea. Banii sunt modalitatea prin care munca noastra este recompensata si tot ei sunt cei care ne arata adevaratul potential.

Banii sunt usor de realizat

Vrei sa faci bani usor, bani care sa te ajute sa ai toate cele enumerate mai sus? Atunci este timpul sa cauti o companie care face angajari, sa cauti cele mai noi anunturi din ziare sau te poti inscrie independent pe diverse site-uri de specialitate. Unele companii de angajari iau un comision pentru promovarea meseriei de model de videochat, pentru administrare de site, pentru suport tehnic si pentru unele drepturi de autor.lucky studio

Unele studiouri vor sponsoriza toate echipamentele de care ai nevoie pentru a lucra, iar cel mai adesea, modelele care lucreaza sau colaboreaza cu www.luckystudiochat.ro beneficiaza de echipamente high tech, de studiouri iluminate, de camere de fotografiat profesionale, de calculatoare si laptopuri performante, precum si de o buna
conexiune la internet.

Plata pentru programul de munca

Daca vrei sa te angajezi in domeniu, verifica cu atentie cat de mult este dispus studioul sa plateasca. Vei gasi o serie de studiouri care te vor plati doar cu 20% din castiguri, iar altele cu mai mult. Cea mai mare parte a castigurilor cu studioul ajuta la plata taxelor de marketing si a cheltuielilor de intretinere.

Este bine sa intrebati studiourile cum si cand va platesc, pentru ca unii manageri aleg sa va plateasca saptamanal, bilunar sau lunar, iar altele va platesc dupa fiecare tura. Este important sa depui acte pentru a lucra in conformitate cu mediul legal, dupa care urmeaza semnarea contractului de munca. Un studio bun va va oferi tot ce aveti nevoie pentru a reusi si va ofera un personal specializat care sa va ajute sa incepeti o cariera in termeni corecti.

Contul tau de utilizator

Alegerea unui nume de utilizator care
este usor de retinut este un altLucky Studio pas pe care trebuie sa il urmati cand alegeti sa lucrati in mediul virtual, iar prin selectarea unui nume usor de retinut va cresteti sansele de a avea vizitatori care ar putea deveni prieteni buni. O cheie a succesului este data si de numarul de vizitatori si interlocutori cu care interactionati. Fiti sigura ca utilizati acelasi nume si pentru alte aplicatii, pentru ca avand acelasi nume de utilizator va fi mult mai usor sa va promovati si sa adaugati membri noi pe lista de contacte.

Categorii
Sfaturi Videochat

Dilema: sa ma angajez sau nu la Heylux?

HeyluxScriu si nu prea as scrie, nu obisnuiesc sa public pe forumuri sau bloguri dar avand cativa prieteni bloggeri m-am hotarat ca sub protectia anonimatului sa cer un sfat si din partea voastra, a internautilor. Stiu ca parerile sunt impartite, stiu ca exista argumente pro si argumente contra pentru joburi precum cel ce poate fi gasit pe Heylux.ro. Mai exact este vorba despre un job in videochat – stiu ca unii se ascund de rusine numai cand aud despre asta si altii sunt extrem de revoltati, insa nu e cazul din cate am auzit.

Tot citesc prin tot internetul pareri oferite chiar de angajatele Heylux.ro din Iasi. Din ce am inteles este un studio premium, cel mai mare din zona Moldovei, care ofera conditii si bonusuri inimaginabile pentru unii. Vi se par imposibile bonusuri de angajare de ordinul zecilor de mii de lei (sute de milioane lei vechi)? Nici eu nu pot sa vizualizez cum arata transformata in lei suma de 10.000 de euro. Dar se pare ca asta se ofera unui model care semneaza cu Heylux.ro un contract pe 3 ani. Chiar si la contractele incheiate pentru o singura luna exista un pachet bonus, de aceea am vrut sa cer si parerile voastre, poate dintre cititori voi nimeri chiar angajate care ar putea sa imi confirme asta.

Asa sunt eu, nesigura, insa totodata am mare nevoie de bani pentru ca in momentul de fata efectiv nu ma mai pot sustine financiarHeylux. Ai mei fac eforturi uriase sa ma mentina in Iasi la facultate – culmea e ca fac si o facultate ce implica multi ani de studiu, asta inseamna 6 ani de zile din care au mai ramas 5. Deja simt din vocea lor cand vorbim la telefon ca o duc greu cu banii dar nu vor sa imi arate asta pentru ca isi doresc doar ce e mai bun pentru mine.

Citind si documentandu-ma despre Heylux am mai aflat si ca programul este unul foarte flexibil; ca model iti poti alege tura in care sa lucrezi – se lucreaza in trei schimburi – si chiar zilele in care poti sa mergi. Chiar mi-ar prinde foarte bine, as putevideochata sa jonglez si cu facultatea si cu examenele si cu tot. Desigur, fara sa stie ai mei pentru ca asa e romanul – nu vede partea buna ci cauta mereu nod in papura la orice. Vazand toate recomandarile pe care le dau multe fete cu privire la Heylux.ro, m-am hotarat sa-mi incerc norocul si eu, chiar daca nu am o talie de fotomodel. Am inteles ca asta nu este un criteriu in selectarea modelelor, principalul este sa fii plina de viata, deschisa la nou si doritoare de castiguri mari.

As vrea totusi inainte sa imi oferiti si voi o parere. Vi se pare angajarea la Heylux.ro un pas pe care ar trebui sa il fac? Nu ma mai descurc cu banii si ar veni ca o adevarata salvare pentru mine chiar si bonusul pe care il ofera la angajare, pe langa toate conditiile de lux – coafura, machiaj, sesiuni foto pe care nu mi le permit cu nici un chip. Deci, ce sfat imi dati?