Categorii
News Viata

Proteste contra opririi imigrarii in Ungaria

Protest

O mie de oameni au protestat in centrul Budapestei marti impotriva unui gard pe care Ungaria il construieste la granita cu Serbia pentru a opri valul accelerat de migranti de a mai intra prin partea sa sudica. Protestul, organizat de grupuri civice, a inceput de la cea mai marea biserica a orasului, Basilica Sfantul Stefan, avand pancarde pe care scria: „Si Iisus era migrant” sau „Cel mai bun prieten al meu este migrant.”

Protestele au continuat catre cladirea neo-gotica a Parlamentului, unde au demolat un gard simbolic de 15 metri care il simboliza pe cel care se ridica la granita, taind firele in bucati. Gardul pe care Ungaria a inceput sa-l construiasca luni va avea petru metri inaltime si o lungime de 175 de kilometri. Guvernul spune ca acesta apara granitele sale si ale Uniunii Europene, dupa ce au inregistrat mai mult de 70.000 de migranti anul acesta doar, in comparatie cu cei 43.000 inregistrati in tot anul trecut.

Migrantii provin din tari sarace sau care se afla in conflicte militare, precum Siria, Afganistan si Irak. Majoritatea calatoresc in partile mai bogate ale Uniunii Europene, dar sub regulile europene, acele state trebuie sa trimita migrantii ilegali inapoi in Ungaria, daca de acolo au ajuns in Europa.

Purtatorii de cuvant de la intrunire au declarat ca gardul nu va impiedica oamenii sa fuga din zonele de razboi si ca banii cheltuiti sunt o risipa. Unul dintre ei, Edit Gyantar, a spus chiar ca gardul este „imoral”, dupa ce sute de mii s-au mutat in statele vestice din Europa de Est pentru o viata mai buna.

„Banii ar trebui cheltuiti pentru ajutoare”, a declarat Agnes Hars, o demonstranta. Un student din Germania, Johann Mahr, sustine ca toate natiunile europene au responsabilitatea de a opri suferinta, „mai ales daca este cauzata de politicile noastre externe din Orientul Mijlociu. Acesti oameni nu sunt migranti economici, dupa cum spune guvernul …. majoritatea dintre ei fug, la propriu, din fata unor situatii care sunt absolut oribile”, a mai adaugat acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *