Cand eram in liceu am cunoscut o multime de cupluri care s-au logodit in acea perioada si au inceput sa-si planuiasca mariajul pentru ca nimeni n-a mai simtit iubirea ca ei pana atunci. Iubirea lor face ca planetele sa se alinieze si ca florile sa infloreasca primavara, asa ca ceilalti probabil suntem doar invidiosi, caci ei simt fluturasi in stomac.
Acel sentiment da o dependenta la fel ca un drog si atunci cand l-ai incercat o data incepi sa-l doresti iar sau crezi ca o relatie nu mai exista fara asa ceva. Problema este ca acei fluturasi reprezinta o reactie la anxietate si ca reactia dispare in timp, pe masura ce te acomodezi cu noua situatie – asa functioneaza mecanismul. Deci, cu cat esti mai mult intr-o relatie, cu atat devi mai confortabil cu acea persoana si reactia dispare; de aceea doar 14% dintre relatii de liceu ajung pana la maritis.
Diferenta dintre acei fluturi si dragostea adevarata o putem compara cu acel moment in care ai un catel al tau versus momentul in care vezi o fotografie cu un catel dragut. Da, parte din experienta de a avea un caine include blanita lui matasoasa si ochii aceia adorabili, dar include si faptul ca trebuie sa-i cari excrementele intr-o punga de plastic. Cam asa e dragostea adevarata: cu bune si cu rele. Nu e o singura emotie care poate fi identificata, precum fericirea sau supararea. E o serie de legaturi superioare emotiilor tipice de zi cu zi, ceva pe care simti chiar si cand gusa i s-a marit in diametru. Si asemenea erori de judecata apar si pentru ca foarte multe piese canta despre „acea iubire adevarata”, „sufletul pereche” etc.
Dupa ce treci prin aceste emotii a saptea oara, iti cam dai seama ca iubirea de „o iubire adevarata” este vrajeala, insa doar acesta este modul prin care poti sa ajungi la concluzie: experimentand cu iubirea si suferind, adesea.