Este deja bine cunoscut sloganul din anul 1979, din blockbuster-ul Alien: „In spatiu, nimeni nu iti poate auzi strigatul”. Sau, cu alte cuvinte, sunetul nu se poate deplasa in vidul din spatiu- pur si simplu nu exista molecule pentru vibratiile audio pentru ca sunetul sa poata calatori. Ei bine, acest lucru este adevarat, insa numai pana intr-un anumit punct.
Dupa cum se pare, spatiul nu este un vid complet si gol, cu toate ca multe spatii cosmice sunt definite de vid. Gazul interstelar si praful lasat in urma de catre stelele vechi si care, adesea, sunt folosite pentru a crea noi stele, au potentialul de a transporta si undele solare- oamenii inca nu dispun de capacitatea de a le asculta. Particulele sunt raspandite, iar undele sonore rezultate au o frecventa atat de joasa, incat se afla dincolo de capacitatea auzului uman.
Cum se propaga sunetul?
Asa cum explica si Kiona Smith- Strickland, sunetul calatoreste pe masura ce moleculele se ciocnesc unele de altele, in acelasi mod in care se aude atunci cand arunci o piatra intr-un iaz: pe masura ce valurile ajung din ce in ce mai departe, sunetul isi pierde treptat din forta, acesta fiind motivul pentru care auzim sunetele generate in apropierea noastra. Pe masura ce un val de sunet trece, acesta provoaca oscilatii in presiune aerului, iar timpul dintre oscilatii reprezinta frecventa sunetului (masurata in Hertz); iar distanta dintre oscilatii reprezinta lungimile de unda.
Daca distanta dintre particulele de aer este mai mare decat lungimea de unda, sunetul nu poate reduce decalajul si din aceasta cauza se opreste. Astfel, sunetului ii trebuie o lungime de unda mai larga pentru a trece de la o particula la alta, in anumite zone ale spatiului. Odata ce sunetul se afla sub 20 Hz, undele devin infrasunete, iar noi nu le mai putem auzi.
Un exemplu bun in acest sens ar fi o gaura neagra, care emana cea mai mica nota cunoscuta de oamenii de stiinta: este vorba de un sunet de un milion de miliarde de ori mai jos decat sunetul care il auzim in mod normal.